Irinuca lui Cornişteanu vrea mai mult decât tatăl ei

Publicat: Expresul
bucuresti - arcul de triumf

Fiica regizorului Mircea Cornişteanu, directorul Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova se vrea directoare a Institutului Cultural Român, după ce directorul general al Direcţiei de Cooperări Externe şi cel al Direcţiei Reprezentanţe în Străinătate au renunţat la funcţiile deţinute în cadrul Institutului Cultural Român, fiind înlocuiţi interimar cu Irina Cornişteanu, respectiv Ioana Drăgan. Numele Irinei Cornişteanu este legat de singura instituţie publică din România de intermediere între Primăria Municipiului Bucureşti şi instituţiile culturale care activează în Bucureşti, unde aceasta are interese. Implicarea ArCuB în realizarea proiectelor culturale este, în primul rând, de ordin financiar, prin subvenţia acordată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care oferă, de asemenea, şi suport logistic. La ICR, în cadrul Direcţiilor Generale de Cooperare Externă, respectiv a Reprezentanţelor în Străinătate, Irinuca lui Cornişteanu, în calitate de director interimar, asigură coordonarea activităţii institutelor culturale româneşti din străinătate. Adică gestionează şi mai mulţi bani, după bunul plac.

ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUTURI, ARCUB A DUBLAT ACTIVITATEA DIRECŢIEI DE CULTURĂ A PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI Bucureşti (PMB), a dublat bugetul acesteia cu costurile de personal şi administrative, reuşind, astfel, să prejudicieze bugetul pentru cultură, şi aşa mic, al Bucureştiului. ArCuB-ul are peste 20 persoane angajate, iar director este o anume Mihaela Paun, care este asociata TB Production SRL, respectiv membru al Asociaţiei Eveniment, precum si asociat al soţului directoarei adjuncte Irina Halina Cornişteanu (Silviu Biriş), fiica lui Mircea Cornişteanu, aceştia fiind angajaţi în proiecte. Între proiectele ArCuB, 90% sunt ocupate de proiecte de teatru, în care se pot verifica foarte simplu avantajele şi privilegiile acordate sub o formă sau alta soţului Mihaelei Paun (Tiberiu Paun) şi companiei la care doamna Păun, Irina Cornişteanu Biriş şi soţul ei Silviu Biriş.

ÎN ACEST CONTEXT, IRINA CORNIŞTEANU ÎŞI DOREŞTE CU ARDOARE SĂ MAI PUNĂ MÂNA PE O FUNCŢIE BUNĂ, probabil învăţând multe de la tatăl ei, regizorul Cornişteanu, director contestat al Teatrului Naţional din Craiova. În altă ordine de idei, schimbările din cele două direcţii ale Institutului Cultural Român (ICR), care i-au dat Irinei şansa unei funcţii interimare de director, apar în contextul în care pregătirile pentru participarea României la Salonul de Carte de la Paris (22 – 25 martie), în calitate de ţară invitată de onoare, sunt în plină desfăşurare.

POTRIVIT LUI ANDREI MARGA, PREŞEDINTELE INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN, PENTRU OCUPAREA POSTURILOR este musai nevoie de concurs de titularizare, persoanele care au ocupat până în prezent fiind detaşate. De asemenea, acesta a subliniat că persoanele numite în funcţiile de director al Direcţiei Generale a Cooperărilor Externe, respectiv director al Direcţiei Generale a Reprezentanţelor în Străinătate – Irina Cornişteanu şi Ioana Drăgan – ocupă interimar aceste posturi, până la finalizarea concursului de titularizare.

IRINA CORNIŞTEANU, CARE OCUPĂ POSTUL DE DIRECTOR GENERAL AL DIRECŢIEI GENERALE DE COOPERĂRI Externe, a fost director Cooperări Interne şi Filiale în cadrul Institutului Cultural Român şi, cum am amintit, director adjunct al ArCuB, unde câştigă frumos din proiecte. Şi “Restul e tăcere”, aşa cum spune şi numele filmului regizat de Nae Caranfil în care a jucat şi fiica lui Mircea Cornişteanu, director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

DIRECŢIA GENERALĂ A REPREZENTANŢELOR ÎN STRĂINĂTATE SE OCUPĂ CU PROMOVAREA CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI poporului român în lume, prin institutele culturale româneşti din străinătate. În acest sens, asigură coordonarea activităţii institutelor culturale româneşti din străinătate, cooperarea culturală în vederea extinderii reţelei institutelor culturale româneşti din străinătate, precum şi dezvoltarea unor proiecte strategice menite să creeze prestigiu şi o vizibilitate crescută şi pe termen lung culturii române în străinătate, în conformitate cu strategia şi obiectivele Institutului Cultural Român.

ÎN ACELAŞI TIMP, DIRECŢIA GENERALĂ COLABOREAZĂ CU MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, CU MINISTERUL Culturii şi Patrimoniului Naţional la organizarea de manifestări cultural-artistice pentru marcarea unor momente importante de politică externă sau pentru asigurarea unei prezenţe culturale româneşti în străinătate, precum şi pentru organizarea unor evenimente de impact pe teritoriul României.

Articole Asemanatoare