Stenoza spinală este o afecțiune care apare atunci când canalul spinal sau foramenul neural se îngustează, ceea ce poate duce la compresia măduvei spinării sau a nervilor spinali.
Aceasta poate fi cauzată de o serie de factori degenerativi, genetici, traumatisme și alte afectiuni patologice.
Mai jos sunt prezentate principalele cauze identificate în literatura de specialitate:
1. Degenerarea discurilor și osteoartrita
Pierderea spațiului intervertebral și formarea osteofitelor (proeminențe osoase) reprezintă una dintre cauzele frecvente ale stenozei spinale, mai ales la vârstnici. De asemenea, hipertrofia ligamentului galben contribuie la această îngustare .
În plus, stenoza lombară poate fi cauzată de modificări degenerative precum spondilolisteza (alunecarea vertebrelor) și hernia de disc.
2. Factori genetici și moleculari
Stenoza spinală are și o componentă genetică semnificativă.
Studiile arată că osificarea ligamentului longitudinal posterior (OPLL), hipertrofia și osificarea ligamentului galben (HLF/OLF), precum și osteoartrita articulațiilor fațetare (FJ) sunt asociate cu gene care controlează factorii de creștere transformați beta (TGF-β) și proteina morfogenetică osoasă 2 (BMP-2).
Acești factori contribuie la formarea excesivă de țesut osos în canalul spinal .
3. Modificări traumatice sau patologice
Traumatismele și fracturile coloanei vertebrale pot contribui la stenoza spinală.
De asemenea, tumorile și alte leziuni patologice pot îngusta canalul spinal, exercitând presiune asupra măduvei spinării și a rădăcinilor nervoase.
4. Hernia de disc și spondilolisteza
Hernia de disc apare când nucleul pulpos se deplasează și exercită presiune asupra nervilor spinali.
Acest lucru poate duce la îngustarea canalului spinal și la simptome de stenoză.
Spondilolisteza implică alunecarea vertebrelor, care îngustează spațiul dintre vertebre și comprimă rădăcinile nervoase .
5. Hipertrofia ligamentului galben
Un alt factor major în stenoza spinală este hipertrofia ligamentului galben, un ligament care sprijină coloana vertebrală și care, odată îngroșat, poate ocupa spațiul canalului spinal, îngustându-l și exercitând presiune asupra măduvei spinării.
Osificarea ligamentului longitudinal posterior este o cauză mai rară, dar semnificativă, a stenozei spinale, în special la nivelul coloanei cervicale.
Această afecțiune implică formarea excesivă de os în canalul spinal, care poate ocupa până la 80% din spațiul disponibil, ducând la mielopatie severă și, în unele cazuri, permanentă.
7. Modificări congenitale
Stenoza spinală poate fi, de asemenea, o boală congenitală, unde pacienții se nasc cu un canal spinal mai îngust decât normal, ceea ce îi face predispuși la dezvoltarea simptomelor mai devreme în viață .
Diagnosticul stenozei spinale implică o combinație de examinare clinică și tehnici imagistice.
Studiile relevă că semnele radiologice și simptomele clinice nu sunt întotdeauna corelate, ceea ce face diagnosticarea complexă.
1. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM)
RMN este considerată cea mai eficientă metodă de diagnostic pentru stenoză spinală. Deși este foarte sensibilă, studiile arată că mulți pacienți asimptomatici prezintă semne de stenoză la IRM.
De asemenea, dimensiunile canalului spinal în timpul IRM-ului nu corelează întotdeauna cu severitatea simptomelor.
Radiografiile și tomografiile computerizate (CT), sunt folosite pentru a evalua modificările degenerative, dar pot să nu fie suficiente pentru a stabili cauza simptomelor .
2. Examinarea clinică și istoricul medical
Diagnosticul stenozei spinale se bazează pe prezența unor simptome precum durerea la nivelul membrelor inferioare și claudicația, care se agravează în timpul extensiei coloanei vertebrale și se ameliorează prin flexie.
Examinarea fizică poate detecta anomalii precum mersul cu baza largă sau semne neurologice minore.
3. Electromiografie (EMG) și teste neurofiziologice
Testele electrodiagnostice – electromiografia, pot fi utile pentru a detecta semne de afectare nervoasă, dar nu sunt considerate standard pentru diagnosticarea stenozei spinale.
Aceste teste sunt complementare examenului neurologic și pot ajuta la identificarea cauzelor în cazurile mai puțin clare .
4. Rolul examinării fizice și corelarea cu imaginile radiologice
Un studiu clinic care a comparat impresiile clinice cu rezultatele radiologice a constatat că îngustarea canalului spinal observată radiologic este adesea mai extinsă decât simptomele raportate de pacienți, subliniind dificultatea în corelarea exactă a semnelor radiologice cu severitatea clinică .
5. Corelarea simptomelor și intervențiilor chirurgicale
În cazurile severe de stenoză lombară, intervenția chirurgicală poate fi indicată după 3-6 luni de tratament conservator.
Cu toate acestea, decizia de intervenție chirurgicală ar trebui să se bazeze pe o evaluare completă a simptomelor clinice, a constatărilor imagistice și a riscului de complicații .
