Avantajele folosirii compactoarelor manuale

Publicat: Expresul

Din ce în ce mai mulţi oameni pun accent pe reciclarea materialelor şi pe protejarea naturii, de aceea în ultimii ani, cererea de compactoare manuale este tot mai ridicată. Compactoarele manuale se potrivesc atât nevoilor magazinelor, cât şi nevoilor afacerilor HoReCa şi mărilor gospodării, având caracteristici impresionante, costuri scăzute şi un uz facil şi uşor de înţeles. Presarea materialelor reciclate este o activitate importantă în societatea modernă actuală.

Ce este un compactor manual?

Compactoarele manuale sunt dispozitive sau unităţi de presare necesare pentru reciclarea deşeurilor menajere solide, de la deşeurile de hârtie, PET, de plastic, de aluminiu sau de staniol, până la foi metalice şi anvelope auto. Deşeurile sunt introduse de către angajaţii companiei direct în compactor şi rezultă brichete foarte bine ambalate pentru a fi procesate sau vândute.

Compactoarele sunt necesare pentru a reduce cantitatea de gunoi din cadrul companiei sau din gospodărie, pentru ca apoi deşeurile să fie predate pentru a fi prelucrate, primind o sumă de bani în schimbul lor. Aceste compactoare sunt necesare pentru a permite păstrarea depozitelor curate şi pentru a reduce costurile pentru închiriere sau pentru achiziţionarea spaţiilor destinate depozitării deşeurilor. Presele sunt folosite în cadrul companiilor mari sau care necesită lucrul constant cu deşeurile.

Compactoarele manuale au un coeficient ridicat de presare, ceea ce înseamnă că volumul total al deşeurilor este redus până la 70%, iar cantitatea balotului procesat poate ajunge până la câteva zeci de kilograme. Nu în ultimul rând, principiul de funcţionare al preselor este simplu, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de ani de facultate sau de foarte multe cunoştinţe pentru a face faţă provocărilor folosirii acestor echipamente. În plus, fiecare produs în parte este prezentat în mod corect şi complet.

Principalele avantaje ale folosirii compactoarelor manuale

Cele mai citite articole

Atât firmele, cât şi familiile numeroase au cantităţi mari de deşeuri pe care trebuie să le gestioneze în mod corespunzător. În această idee, achiziţionarea de compactoare manuale reprezintă cea mai bună decizie, ajutând la obţinerea unor pachete compacte de deşeuri, ce vor ocupă mai mult spaţiu şi nu vor genera mirosuri neplăcute. Fără doar şi poate, cele mai importante avantaje ale compactoarelor manuale sunt:

·  mai puţin miros generat de deşeuri. Graţie compactoarelor manuale se reduce mirosul din deşeuri, plin de bacterii şi de microorganisme, datorită procesului de descompunere rapidă şi de fermentaţie;

·  un mediu sănătos în gospodărie sau în cadrul companiei. Folosind compactoare manuale, deşeurile sunt transformate în baloţi, astfel încât este eliminată posibilitatea de a atrage rozătoare, gândaci, de a avea un mediu toxic, plin de gunoaie. O asemenea atitudine responsabilă determina regenerarea mediului incojurator;

·  mai puţin plastic. Compactoarele manuale au rolul de a sorta deşeurile, de a elimina plasticul din companii sau din gospodărie, compactarea fiind o soluţie foarte bună astfel încât deşeurile să ajungă în centrele de reciclare.

Cele mai citite articole

Articole Asemanatoare