Fane, demisie din interes

10 May 2012 | 5 Comentarii

Ştefan Stoica a demisionat marţea trecută din funcţia de director regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova. A organizat o conferinţă de presă “ca în poveşti” la care a fost invitată întreaga presă locală. Ochii i s-au umezit în momentul în care a anunţat că renunţă la fotoliul de care a ţinut cu dinţii în ultimul an, de când conducerea CNADNR a tot încercat zadarnic să îl înlăture pe omul lui Radu Berceanu. După ce i-a plimbat pe ziarişti pe şantierul Craiova-Caracal şi s-a lăudat cu realizările DRDP Craiova cât nu a făcut-o de când a fost luat de mână de Berceanu şi aşezat pe scaunul de director regional, cel poreclit Fane de la Ape s-a întors în biroul de director regional. Şi ce a făcut acolo? S-a apucat de treabă şi a “muncit” chiar şi peste program. Şi-a promovat apropiaţii pe posturi mai bine plătite. Şi a făcut-o fără oprire până pe la ora 17.30 deşi terminase de mult programul. Câtă conştiinciozitate! Însă despre ilegalităţile făcute de demisionarul Ştefan Stoica în ultimele sale ore de şef şi mâna s-a dreaptă Camelia Voicaru, în exlusivitate în numărul următor. Până atunci, publicăm “dovada” care o să-i facă pe mulţi să regrete plecare lui Fane, un director devotat dispus să muncească şi peste program. Prin decizia nr 157 din 08.05.2012 (ziua în care a fost aprobată de către conducerea CNADNR demisia lui Ştefan Stoica), Fane, cu o ultimă zvâcnire de director, a decis ca Silviu Stanciu, fost şef de tură în cadrul ACI Calafat, unul dintre vinovaţii jafului din Vama Calafat să fie încadrat în câmpul muncii.

 

În urmă cu câteva săptămâni, reporterii Expresului de Sud au început o anchetă jurnalistică amplă având ca subiect “afacerea utilaje” derulată la începutul lunii iulie 2011 prin Vama Calafat şi în urma căreia statul român a fost prejudiciat cu peste jumătate de milion de euro. În ultima perioadă, demersul nostru jurnalistic a întâmpinat greutăţi din partea unor grupuri puternice de interes din mediul politic cu ramificaţii şi în structurile Ministerului de Interne. Presiunile făcute indirect de cei care au interes ca dezvăluirile să nu fie publicate au început în momentul în care au fost deconspirate, în timpul anchetei jurnalistice, relaţii de tip mafiot cu legături atât în domeniul politic cât şi de afaceri. În timp ce ancheta internă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România i-a lăsat pe drumuri pe angajaţii vinovaţi, dosarul aflat în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor Dolj nu mai are mult până să fie finalizat. Să fi făcut Fane un pact cu noua conducere a CNADNR şi să renunţe de bună voie şi fără “concediu medical” la funcţie, în schimbul tăcerii acesteia cu privire la ilegalităţile comise de el?

Afacerea mega-transportului ilegal de utilaje din vara anului trecut reprezintă unul dintre cele mai grave cazuri de corupţie descoperite în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

- În data de 11 iulie 2011 a sosit în Portul Calafat o barjă din Germania plină cu utilaje, 63 de poziţii, aparţinând firmei Reinhold Meister GmbH. Reprezentantul acestei din urmă companii, Singh Thomas Benedikt, le-a spus angajaţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi că firma sa a închiriat utilajele asocierii de firme Strabag AG–SC Strabag SRL–SC Straco Grup SRL (n.r. – ultima firmă aparţine fraţilor Alexandru şi Traian Horpos), care, în noiembrie 2010, a câştigat contractul pentru construcţia variantei de ocolire Deva-Orăştie.

- Utilajele au fost aduse pe “calea” apei deoarece transportul lor “pe roţi” din Germania până în România ar fi fost extrem de costisitor. Şi aşa, proprietarul lor a reuşit să fenteze statul român cu ajutorul conducerii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, în special a directorului Ştefan Stoica.

- Afacerea a fost pusă la cale în luna mai 2011 în cazinoul deţinut de fraţii Horpos situat în centrul Capitalei. Andrei Berceanu, fiul cel mic al fostului ministru al Transporturilor, era un client fidel al cazinoului unde conform unor surse din interior juca seară de seară sute de milioane de lei vechi. Filmat în timp ce se prăfuia în compania unei tinere, într-unul din separeurile cazinoului, Andrei Berceanu a fost nevoit să mijloceasca afacerea cu utilaje. Şi pe unde puteau fi aduse uşor în ţară utilajele închiriate de firma fraţilor Horposer dacă nu prin fieful lui Radu Berceanu? Aşa se face că transportul care a păgubit statul român a intrat prin Vama Calafat şi nu prin Vama din Dr. Tr. Severin deşi de aici până la Deva drumul era mai scurt.

- Pe 11 iulie, utilajele (excavatoare, buldoexcavatoare) au intrat în ţară fiind transportate noaptea pe trailere sau pe roţi pe un teren de la marginea Calafatului care aparţine cetăţeanului Fudulu care a încasat din partea DRDP Craiova suma de 30.000 lei. Unele dintre camioanele care au transportat utilajele nu deţineau autorizaţii speciale de transport şi nu aveau nici măcar roviniete. Mai mult, niciunul dintre aceste transporturi nu au fost introdus în aplicaţia informatică a ACI Calafat.

- În noapte de 18 iulie 2011, convoiul s-a pus în mişcare cu acordul tacit al şefului Poliţiei de Frontieră, Ionişor Berceanu (prieten cu Ştefan Stoica), ajungând în judeţul Mehedinţi şi mai departe la Deva pe traseul Calafat – Vânju Mare având antemergător o maşină de poliţie în care se afla comisarul şef Stelian Nicolăescu, şef Serviciu Rutier. Deşi erau neînmatriculate, unele maşini au intrat pe drumurile publice din România pe roţi, ceea ce, potrivit Codului Rutier, reprezintă infracţiune.

 - Ştefan Stoica, directorul DRDP Craiova a intrat în concediu de odihnă şi a plecat în vacanţă în Spania după ce a fost suspendat din funcţie prin ordinul directorului general al CNADNR, Daniela Drăghia. În locul lui este numit cu delegaţie Şerban Constantin directorul adjunct pentru Reabilitare al instituţiei.

- Escrocheria pusă la cale de Ştefan Stoica a ieşit la iveală când în data de 16 august 2011, Şerban a primit o adresă din partea şefului ACI Porţile de Fier, Nicolae Lăcătuşu, prin care acesta informa că, prin ACI Calafat, a intrat, în perioada 11-18 iulie 2011, un mare număr de utilaje, pentru care nu s-au achitat tarifele legale.

- Cel aflat temporar la conducerea DRDP Craiova a numit o comisie de cercetare prealabilă. Membrii comisiei au constatat astfel că unele dintre camioanele care au transportat utilajele, nu numai că nu aveau AST-uri, dar nu aveau nici măcar roviniete.

- Cel mai important “pion” în planul lui Ştefan Stoica a fost şeful Departamentului Încasări Venituri Proprii (Comercial) al DRDP, Horaţiu Dobre, verişor primar al fostului director ABA Jiu. Acesta le-a spus subalternilor să nu controleze transportul “că ministrul Anca Boagiu ar fi ordonat să se permită intrarea în ţară a utilajelor”. Horaţiu Dobre este “casierul” şpăgilor venite de la firmele mare care fac transport în Dolj şi Olt (SUCPI, MITLIV, Arabesq). Conform unor surse din DRDP Craiova, suma se ridică la 200.000 de euro lunar.

- Stoica intră în concediu medical prelungit nu înainte să încerce să împiedice ancheta internă. Hârtiile necesare îi sunt semnate de doctorul specialist Brâncuşi, unchiul lui Mihai Soare, uns director al CAS Dolj chiar de către Stoica. Directorul CNADNR, Daniela Drăghia, dispune anchetarea lui Ştefan Stoica însă acesta a fost de negăsit, în repetate rânduri, la apartamentul său din Valea Roşie. Acesta se prezenta la serviciu doar pentru a-şi încasa salariul (aprox 11.500 lei).

- 4 Noiembrie, la presiunea lui Radu Berceanu, deşi anchetat Ştefan Stoica primşte înapoi mandatul de director însă fără putere de decizie.

- În septembrie, ancheta internă începută de predecesorul lui Stoica se transformă în dosar penal care ajunge la inspectorul Presăcar de la Serviciul Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, condus de comisarul şef Leonard Băndoi (păstrat în funcţie de PDL Dolj) care a ordonat ca dosarul să fie băgat la naftalină.

- 3 aprilie 2012, Curtea de Apel anulează decizia ANI privind incompatibilitatea lui Stoica. Pe 2 aprilie, Ştefan Stoica petre mai multe ore în compania procurorului Gheorghe Covei (Parchetul Curţii de Apel) într-un separeu al restaurantului Periniţa, unde este filmat.

-  Joi, 3 mai, Stoica a primit un mandat special cu drepturi depline pe un an pentru funcţia de director DRDP Craiova.

-  Ştefan Stoica pregăteşte ieşirea din ţară a utilajelor firmei Reinhold Meister GmbH. Conform unor surse din DRDP Craiova, acestea sunt ascunse pe o prorietate privată din apropierea DN 67 Motru – Dr. Tr. Severin.

ÎN NUMĂRUL VIITOR O SĂ PUBLICĂM ANCHETA INTEGRALĂ CARE VA DEMONSTRA IMPLICAREA LUI ŞTEFAN BUCUR STOICA ÎN JAFUL NAŢIONAL DIN VAMA CALAFAT.

Articole similare:

  1. El se jură că nu fură!
  2. Politica te ridică

Articol scris de: admin

5 Comentarii to “”

  1. Sandu spune:

    Eternul Berceanu si satelitii lui.

  2. Horia B. spune:

    Daca faci asemenea grozavii penale, inseamna ca esti pericol public si nu trebuie sa fii in libertate. Daca a facut asemenea mizerii si inca nu este arestat, inseamna ca justitia este foarte corupta la nivelul Doljului.

  3. diana spune:

    HAI SA FIM SERIOSI…………..VOI LE STITI PE TOATE………..VA ROADE INVIDIA ASTA E…………STEFAN E UN INDIVID CU PICIOARELE PE PAMANT, NU SE ARUNCA EL LA FAPTE DE ACEST GEN. SUNTETI DISPERATI PTR CA ARE TOATE SANSELE SA CASTIGE ALEGERILE SI O SA VA IA DRACUL PE VOI LICHELELOR……………

    • Gina spune:

      Da, tu stai serioasa, cu cracii in V si gura receptor. Are toate sansele sa il mai pupe in fund pe binefacatorul lui, pana o sa dea de gem. Oricum este obisnuit cu gustul si ii place. Lectia de ciordeli pe care a dat-o reprezinta un record demn de etnia lui colorata.

  4. Laura spune:

    Vai mama voastra de TINEri! De astfel de tineri avem noi nevoie, cand sunt atatia intelectuali cinstiti si competenti in oras, nu ca tinerii hoti si agramati propusi de PDL?

Comenteaza